miercuri, 24 martie 2010

Dragostea, o nesfarsita cautare...

Sufletul meu este o gara...
Astept o viata intreaga sa vina cate un suflet si plang cand pleaca cate unul.

Tindem in viata sa binecuvantam locuri si sa regretam momente. Petrecem infinituri de timp imbatandu-ne cu amintiri placute, exersam neputinciosi uitarea - exercitiul de gratie al sufletelor gratioase - fara sa ne-o dorim intr-adevar. Simtim in adancurile noastre, ca uitarea nu ar fi altceva decat o pierdere de identitate.

Creem deseori mauzolee din fostele iubiri, le-nmormantam una langa alta langa inima si cu fiecare dragoste ne pierdem cate putin din integritate. Ajungem candva sa intalnim oameni pe care am vrea sa-i iubi si nu mai putem, pentru ca am consumat toti samburii de dragoste pe care-i aveam. Ne complacem intr-un „ar trebui sa-l iubesc...“ si nu ne dam seama ca suntem intr-o cautare vesnica de gesturi cunoscute de la suflete pereche pe care le-am iubit candva. Daca nu le gasim ne simtim straini, singuri si incompleti.

Cu cat imbatranim mai mult cu atat mai mult ne pierdem capacitatea de-a face concesii. Renuntam la suflete la cel mai mic semn de incompabilitate traind dupa mottoul „mai bine singur de unul singur, decat singur in doi“.

Cred ca atunci cand iubim nu facem altceva decat sa ne iubim propria noastra capacitate de a ierta.
Nu pot sa nu ma gandesc la vorbele unui drag prieten referitor la aceasta nesfarsita cautare a sufletului pereche. Mi-a dovedit ca durerea este cel mai mare filozof:

Fiercare om are o morgana a sa...

5 comentarii:

  1. Nu de curand am realizat ca exista suflete pereche...eu l-am gasit! Sunt extrem de fericita si recunoscatoare divinitatii pentru asta numai ca...am o mare nelamurire...de ce ni se da posibilitatea sa le intalnim, sa gustam putin din ele si apoi...ni se iau?

    RăspundețiȘtergere
  2. "Renuntam la suflete la cel mai mic semn de incompabilitate traind dupa mottoul "mai bine singur de unul singur, decat singur in doi"" - sunt unul din acei oameni. Nu stiu daca e un lucru bun, daca iubirea e ceea ce ne face umani.

    Ma consolez cu gandul ca iubesc viata. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Catalin

    Nu cred ca treaba asta se poate clasifica in bine sau rau. Esti doar consecvent si nu te complaci! Atat!

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am regăsit în rândurile tale...şi totuşi speranţa moarte ultima, nu?! cu puţin mai multă răbdare şi un dram de noroc, nu se ştie niciodată :)

    RăspundețiȘtergere